Obiectivul principal al proiectului este sensibilizarea publicului larg privind obiectivele de patrimoniu existente pe teritoriul microregiunii și conservarea patrimoniului cultural imaterial și material ca un mijloc important de consolidare a legăturilor cu lumea satului, dezvoltarea economiei microregiunii prin promovarea activităților artizanale și meșteșugărești locale respectiv diversificarea ofertei turistice a microregiunii și creșterea atractivității a zonei prin organizarea unui eveniment cultural complex și anual.
Anual, principalele activități propuse spre realizare sunt: 1. Târgul produselor meșteșugărești Eveniment în aer liber organizat în centrul orașului Miercurea Nirajului, cu participarea artizanilor, meșteșugarilor, producătorilor de produse agricole locali și din microregiune cu scopul promovării turismul local, a produselor tradiţionale locale, a meşteşugurilor tradiţionale şi nu în ultimul rând a artei populare. Cei interesaţi au ocazia nu numai să admire munca meşterilor artizani, ci și prilejul de a se implica și de a participa activ la diferitele ateliere și de a trăi experiența lucrului manual, învățând cu ajutorul meşterilor cum se confecţionează diferitele obiecte artizanale. 2. Serie de spectacole cultural artistice Scopul este propunerea unei serii de spectacole de teatru, dansuri și muzică valoroase atât din punctul de vedere al ținutei artistice cât și din perspectiva diversității stilistice. Artiștii reprezentând toate genurile muzicale (muzică populară tradițională, muzică clasică, muzică ușoară) oferă un cadru cultural în aer liber ideal pentru a atrage spectatori atât din microregiune cât și de pe întreaga rază a județului Mureș, respectiv un public numeros provenind din mediul urban (Târgu-Mureș). Această activitate are și un caracter intercultural, întrucât în cadrul ei se prezintă dansuri si cântece din culturi diferite, dar care conviețuiesc pe aceste meleaguri. Nu în ultimul rând, evenimentul cultural capătă caracter internațional prin participarea unor invitați (artiști și public) reprezentând comunități înfrățite cu microregiunea Miercurea Nirajului. 3. Parada Patrimoniului Cultural Scopul activității este promovarea patrimoniului cultural microregional, anul acesta prioritate având patrimoniul cultural imaterial – patrimoniul etnografic constând din jocuri populare pentru copii, cunoștințele ancestrale, tradiția și arta legate de cultura ecvestră respectiv patrimoniul de dansuri populare. Pe lângă vizitatorii la zilele microregionale, respectiv locuitorii din comunele aparținând teritoriului Microregiunea Valea Nirajului, în acest an un public țintă special reprezintă tânăra generație pentru care se vor organiza activități tematice prin folosirea unor metode de educație non-formală, respectiv animații și activități ludice în aceste trei tematici. Scopul este sensibilizarea populației autohtone în ceea ce privește patrimoniul imaterial de pe teritoriul pe care trăiesc.Evenimentul se desfășoară sub patronajul și cu finanțarea Consiliului Județean Mureș.