Comuna Păsăreni se află pe partea mediană a Văii Nirajului, la 18 kilometri sud- vest de oraşul Târgu-Mureş, reşedinţă de judeţ, între comunele Acăţari şi Găleşti. Comuna are trei localităţi arondate: Păsăreni, Gălăţeni şi Bolintineni. Comuna este foarte veche, însă datorită lipsei atestărilor scrise nu se poate aprecia cu exactitate perioada istorică în care s-a format. Familiile de nobili ca Toldalaghy, Bornemissza şi Bethlen aveau proprietăţi funciare considerabile în comună. În secolul al XVIII s-a construit conacul Horváth-Petrichevich, edificiul fiind astăzi sediul administrativ al comunei. Viticultura are o tradiţie de secole în comună, ceea ce se regăseşte şi în diferite atestări documentare. Vinurile delicioase produse pe aceste meleaguri au ajuns în curtea lui Matia Corvin, şi în curtea împăraţilor Habsburgici, la Viena. Viticultorul din comună îşi respectă vinul, fiind demn de ea, activitatea necesitând efort şi trudă. Viticultura reprezintă pentru el o pasiune şi nu goana după recompense materiale. Este o pasiune sinceră, adevărată şi sănătoasă.